Click pentru mai multe produse.
Nu au fost gasite produse.

Ceai Colon sănătos

  Ceaiul "Colon sănătos" susţine buna funcţionare a tractului digestiv şi ajută la eliminarea disconfortului intestinal. Este recomandat de către specialişti mai ales pentru tratarea tulburărilor digestive cu substrat nervos: sindromul colonului iritabil, colici intestinale.

Read moreShow less
8,10 lei (inclusiv TVA)
Stoc epuizat
Referinta:
Brand:
Imi place0
Adaugati la wishlist
Produse asociate
Descriere

  Ceai Colon sănătos

  Ceaiul "Colon sănătos" stimulează secreția sucurilor gastro-intestinale şi ajută la eliminarea gazelor intestinale. Are proprietăţi sedative şi calmante, dar şi antidiareice. Ceaiul "Colon sănătos" stimulează de asemenea şi digestia, favorizând normalizarea tranzitului intestinal și eliminarea durerilor colicative și a flatulenței

 

  Ceaiul "Colon sănătos" conţine următoarele ingrediente:

  Flori de mușetel (Chamomillae flos), flori de tei (Tiliae flos), măghiran (Majoranae herba), salvie (Salviae sclarea herba), mentă (Menthae herba), flori de lavandă (Lavandulae flos), fructe de cardamom (Cardamomi fructus), sunătoare (Hyperici herba), rădăcină de valeriană (Valerianae radix).

  Ceaiul "Colon sănătos" are următoarele efecte: 

  Plantele din compoziția acestui ceai au atât proprietăți calmante, sedative, cât și stomahice (stimulează secreția sucurilor gastro-intestinale), antidiareice, antispastice și carminative (ajută eliminarea gazelor intestinale) prin uleiuri esențiale, hipericină, iridoide și tanini. Astfel stimulează digestia, favorizând normalizarea tranzitului intestinal și eliminarea durerilor colicative și a flatulenței. Sunătoarea alături de lavandă și valeriană, datorită acțiunii lor antialgice și antidepresive, sunt eficiente în afecţiuni însoţite de dureri care au un important determinism psihic.

  Ceai "Colon sănătos" este recomandat pentru:

 - tulburări digestive cu substrat nervos: sindromul colonului iritabil, colici intestinale.

  Ceaiul "Colon sănătos" - Contraindicații:

  La dozele recomandate nu se cunosc contraindicații ale utilizării ceaiului "Colon sănătos".

Sarcină și alăptare: Nu este indicat femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează.

  Ceai "Colon sănătos" - Efecte secundare şi interacţiuni:

 La dozele recomandate nu se cunosc efecte secundare ale utilizării ceaiului "Colon sănătos".


  Ceaiul "Colon sănătos" - Mod de preparare: 

  Se toarnă 200 ml apă clocotită peste 1 linguriţă amestec de plante  şi se lasă 10-15 minute acoperit, apoi se strecoară.

 Ceai "Colon sănătos" - Mod de întrebuinţare:

  Se beau 3-4 căni cu ceai "Colon sănătos" pe zi, cu minim o jumătate de oră înainte de masă. Durata unei cure obișnuite este de 2-3 luni, sau conform recomandării medicului.

  Ceai "Colon sănătos" - Asocieri recomandate:

  Pentru eliminarea disconfortului digestiv cu substrat nervos, ceaiul Colon sănătos se poate asocia cu capsule Colon sănătos şi cu capsule Confort emoţional. 

 Ceai "Colon sănătos" - Sfaturi practice de dietă şi stil de viaţă:

 1. Dacă aveţi colon iritabil cu predominanţa durerii sau balonării, vă recomandăm să reduceţi cât mai mult posibil consumul cărnii grase (inclusiv peşte, mezeluri, cârnaţi), a brânzeturilor grase, prăjelilor, legumelor sau fructelor crude, băuturilor carbogazoase şi a dulciurilor. Evitaţi consumul de alcool, cafea, tutun. Puteţi consuma legume preparate termic (evitându-se fasolea, varza, mazărea), fructe fără coajă coapte sau preparate termic, carne slabă, brânză slabă.

 2.Dacă predomină constipaţia, consumaţi alimente bogate în fibre vegetale: cereale integrale fierte sau coapte, fulgi de cereale, pâine integrală sau cu tărâţe, tărâţe (20-30gr/zi), musli, legume, zarzavaturi şi fructe crude (sucuri, salate) sau preparate termic, lactate.

 3. Dacă predomină diareea, este bine să evitaţi carnea grasă, afumăturile, rântaşurile, mezelurile, cerealele, pâinea proaspătă, lactatele, legumele şi fructele crude. Consumaţi orez, porumb, griș, pâine prăjită, brânzeturi uscate, ouă fierte, carne slabă, unt.

 Ceai "Colon sănătos" - Mod de prezentare:

 O cutie cu ceai "Colon sănătos" conţine 50 grame de plantă.


 

Read moreShow less
Detalii ale produsului
Rating si comentarii
Nici un comentariu

Adaugă un comentariu!

  • Acordă o notă:
Descrieti produsul pe scurt.
Incarcare imagini:
Glisati imaginile aici sau click pentru incarcare.

Meniu

Distribuie

Setari

Click pentru mai multe produse.
Nu au fost gasite produse.

Setari

Click pentru mai multe produse.
Nu au fost gasite produse.

Creati un cont gratuit pentru a aprecia produse.

Autentificare

Creati un cont gratuit pentru a utiliza wishlist-urile.

Autentificare